Infracționalitatea în țara noastră a ajuns la cote alarmante, iar numărul celor care dau în cap pe stradă sau jefuiesc locuințe ori mașini este tot mai mare. În aceste condiții, penitenciarele sunt supraaglomerate, după cum a admis și ministrul Justiției, Robert Cazanciuc. E drept, este nevoie de noi închisori sau de extinderea celor existente, dar deocamdată statul român nu are finanțe decât pentru "mici investiții la anumite penitenciare".
Printre respectivele "mici investiții", se numără și câteva necesare la Penitenciarul Poarta Albă. Astfel, pentru anul 2015, conducerea unității de detenție are în plan realizarea unor investiții și reparații, dar rămâne de văzut dacă vor fi alocate și fondurile necesare. "Noi avem două proiecte demarate, pentru care au fost făcuți pașii necesari. Astfel, avem în vedere realizarea unui punct de primire deținuți cu sector de vizită și acces și reparații capitale la două secții de deținere", ne-a precizat directorul Gelu Dănuț Dincă. Lucrările respective au fost evaluate la aproximativ cinci milioane de lei.
Și anul acesta au fost realizate investiții la penitenciar: astfel, la Secția Exterioară Valea Seacă au fost realizate curți de plimbare pentru deținuți și au fost împrejmuite secțiile de deținere.
Cât privește realizarea unei noi închisori, ministrul Robert Cazanciuc a precizat: "Există un deficit de peste 10.000 de locuri, în momentul de față, în penitenciare, raportat la standardele în materie. O să continuăm să facem mici investiții în anumite penitenciare. Din păcate, locul în care se află un penitenciar, de cele mai multe ori, nu permite extindere, nu permite creșterea capacității de cazare și nici nu avem altă soluție decât de a construi «de la zero» penitenciare, care se pot face în momentul de față pe proprietatea Administrației Naționale a Penitenciarelor sau Ministerului Justiției. E un efort bugetar foarte mare, nu-l vom putea susține doar din efort național, de aceea am făcut apel la Comisia Europeană. În momentul de față avem două propuneri din partea partenerilor americani și britanici pentru un parteneriat public privat, pentru un penitenciar, suntem în curs de examinare a acestor soluții. Fără un program național din resurse bugetare naționale nu vom putea demara construcția unui nou penitenciar".