O angajată a hotelului Flora acuză că a fost violată de un coleg

324

O femeie angajată ca ospătar la hotelul Flora din stațiunea Mamaia a alertat, azi-noapte, oamenii legii reclamând că a fost bătută, tâlhărită și violată. Femeia, în vârstă de 38 de ani, a sunat la Serviciul unic de urgență 112 în jurul orei 23,20, reclamând că cel care a atacat-o este un coleg de muncă, în vârstă de 45 de ani.


Victima a povestit că în jurul orei 22,00, bărbatul a condus-o de la hotel la stația de microbuz din apropiere de Aqua Magic, prilej cu care, profitând de întuneric, a lovit-o în repetate rânduri, i-a smuls cerceii din ureche, i-ar furat poșeta și a violat-o.


În prezent femeia este internată în spital, cu multiple traumatisme (are răni la nivelul feței, bazinului etc), iar polițiștii au deschis o anchetă. Suspectul, Mihai V., este în aceste momente audiat la sediul Poliției municipiului Constanța. Oamenii legii așteaptă certificatul medico-legal pentru a stabili încadrarea faptelor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3994 secunde