O femeie a încercat să fure un copil din maternitatea spitalului

330
< 1 min citire
O tânără, cu afecțiuni psihice, a încercat să fure, la sfârșitul anului trecut, un nou născut din secția de maternitate a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, fiind prinsă în timp ce încerca să fugă cu bebelușul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, Maria Moacă, de 27 ani, a intrat în maternitatea spitalului, s-a dus la primul pătuț și a luat copilul în brațe. În momentul în care a vrut să plece, a fost văzută de o asistentă care și-a alertat colegele, iar acestea au sunat poliția.
Femeia a refuzat să dea copilul, susținând că este al ei, dar, în final, personalul secției a reușit să preia bebelușul. Din cercetările poliției a reieșit că tânăra este bolnavă psihic, fiind în evidența spitalului de psihiatrie.
Femeia a fost preluată de o ambulanță care a transportat-o la secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență de la Palazu Mare. Subinspectorul Radu Croitoru a mai spus că, deși a fost șocată de cele întâmplate, mama bebelușului a refuzat să facă plângere împotriva tinerei care a încercat să-i fure copilul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0306 secunde