O fetiță de 11 ani s-a pierdut de părinți în centrul orașului

322
< 1 min citire
În noaptea de luni spre marți, pe la ora 1.40, un bărbat le-a spus jandarmilor care execută misiunea de asigurare a ordinii publice la Consulatul Turc de la Constanța că a găsit o fetiță care s-a pierdut de părinți. Copilul se afla pe b-dul Ferdinand, în zona Teatrului Fantasio.
Minora de 11 ani le-a spus jandarmilor că este din comuna Pipirig, județul Neamț și că s-a pierdut de părinți după ce a rămas să se uite într-o vitrină cu jucării, în centrul orașului. Ea și-a descris tatăl și mama, precizând că mai are o soră mai mică, în căruț.
Un echipaj mobil a preluat minora și s-a îndreptat spre sediul Poliției Municipiului Constanța. În drum, jandarmii au observat doi adulți, cu un căruț, iar minora și-a recunoscut imediat părinții. Membrii familiei au fost conduși la Poliție, pentru finalizarea procedurilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde