O persoană a ajuns la spital cu arsuri de gradul trei, în urma unei explozii

81
1 min citire
O casă din cartierul ieșean Bucium a fost avariată, iar o persoană a suferit arsuri de gradele doi și trei, în urma unei explozii cauzate de o acumulare de gaze, polițiștii declanșând cercetări pentru a stabili dacă a fost un accident casnic sau o explozie provocată, potrivit realitatea.net.Explozia, urmată de un incendiu, a avut loc marți într-o casă din zona Bucium a municipiului Iași. În urma deflagrației, un perete al imobilului s-a prăbușit, iar un bărbat de 45 de ani, aflat în casă, a suferit arsuri de gradele doi și trei, fiind transportat în stare gravă la spital.
La fața locului au fost trimise trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgențe din Iași, incendiul fiind stins în câteva zeci de minute. "Pacientul a fost adus la spital cu arsuri de gradele doi și trei. Este intubat și a fost internat în secția de Chirurgie Plastică", a declarat medicul Diana Cimpoeșu, coordonator al SMURD Iași.
Vecinii familiei care locuiește în casa respectivă susțin că bărbatul, de profesie taximetrist, se certa adesea cu concubina sa, și că a amenințat chiar, în câteva rînduri, că va da foc casei. Polițiștii au declanșat cercetări în acest caz, pentru a stabili cauzele exploziei, fiind luată în calcul inclusiv ipoteza ca explozia să fi fost provocată de bărbatul respectiv.
"Se fac cercetări pentru a se stabili cauzele deflagrației. Nu excludem să fi fost un accident casnic, dar nu sunt excluse nici alte variante", a declarat presei Anca Vâjâiac, purtătorul de cuvânt al Poliției județului Iași.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.031 secunde