Oferta educațională internațională, în atenția constănțenilor

113
Oferta educațională internațională, în atenția constănțenilor - targeducational13-1456056209.jpg

Articole de la același autor

Marți, 23 februarie, de la ora 11, la hotel Ibis, elevii constănțeni care doresc să studieze în străinătate vor avea ocazia să afle informațiile de care au nevoie în cadrul deja tradiționalului târg organizat de Integral edu.

Zeci de consultanți vor participa la World Education Fair care are parteneriate cu 200 de universități din lume, cele mai căutate fiind cele din Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Franța, Italia și Spania. Vor veni să-și prezinte oferta rprezentanții universităților, centrelor de limbi străine, liceelor și colegiilor din străinătate..

Elevii vor primi asistență despre cum se completează formularele pentru a fi admis la o instituție de învățământ din altă țară, dar și despre cum își pot întocmi un CV, cum să redacteze o scrisoare de motivație etc.

Dacă în Danemarca, taxele de studiu la o universitate sunt zero, în Marea Britanie, acestea ajung până la 9.000 de lire sterline, iar pentru liceu sunt cuprinse între 20.000 și 25.000 de lire sterline, pe când în Elveția se încadrează între 50.000 și 70.000 de franci elvețieni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3911 secunde