Oficial de la Poliție despre explozia de pe strada Calomfirescu din municipiul Constanța

202
< 1 min citire
Oficial de la Poliție despre explozia de pe strada Calomfirescu din municipiul Constanța - explozie-butelie-1735207802.jpg
Polițiștii constănțeni au transmis o informare oficială despre modul în care s-a produs explozia de la o butelie pe str. Calomfirescu din municipiul Constanța. "La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 09.05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Radu Calomfirescu s-ar fi produs o explozie.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma exploziei fiind rănit un bărbat, de 68 de ani, care a suferit arsuri. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate rezultă că explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă. 
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului", se arată în documentul IPJ Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0444 secunde