Ofițerul de marină suspectat de afaceri cu carduri clonate, eliberat din lipsă de probe

332
< 1 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au admis, ieri, recursul declarat de Bogdan Ion Vladu, de 28 de ani, din Eforie Nord, împotriva emiterii pe numele său, de către Tribunalul Constanța, al unui mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice. Prin urmare, el a fost eliberat din arest, magistrații de la Curtea de Apel Constanța constatând că la dosar nu există indicii temeinice pentru care s-ar impune privarea sa de libertate.
La data de 9 mai, Vladu a fost ridicat de anchetatori de la punctul de taxare de la Pod Dunăre Fetești în baza unor informații potrivit cărora asupra sa s-ar afla dispozitive de clonare a cardurilor bancare.
Asupra lui au fost găsite trei dispozitive, un cablu de date și 9 CD-uri. Dispozitivele respective, potrivit anchetatorilor, ar fi putut fi montate la ATM-uri, ele nefiind altceva decât niște camere de supraveghere prin intermediul cărora s-ar fi putut afla extrem de ușor PIN-urile folosite de utilizatori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0339 secunde