Opel căutat în Spania, descoperit în PTF Ostrov

158
< 1 min citire
Un tânăr de 24 de ani a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a încercat să treacă granița cu o mașină furată. 
Ofițerii Gărzii de Coastă au oprit la Punctul de Trecere al Frontierei Ostrov o autoplatformă condusă de un ialomițean, pentru controlul de rutină. Potrivit anchetatorilor, Ionuț A.C. transporta pe platformă un autoturism marca Opel Corsa, înmatriculat în Spania. Oamenii legii au demarat verificările și au stabilit că autoturismul figurează ca fiind furat din Spania, încă din luna august 2013. Luat la întrebări, șoferul le-a spus anchetatorilor că nu a știut că autoturismul era furat. Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care a fost cumpărată mașina. 
"Polițiștii de frontieră au indis-ponibilizat autoturismul, evaluat la aproximativ 9.000 de lei, la sediul SPF Ostrov, în vederea continuării cercetărilor și au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și sancționată de art. 228, alin. 1 Cod Penal", a declarat ag. șef adj. Marius Niculescu, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0364 secunde