Pentru că procurorii nu au solicitat pelungirea mandatelor

Opt ofițeri de la ISU "Dobrogea" au fost eliberați, în această noapte, din arest

984
Opt ofițeri de la ISU
Opt ofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" Constanța au fost eliberați din arest în această noapte la ora 24, pentru că mandatele de arestare preventivă au expirat, iar procurorii Direcției Naționale Anticorupție nu au solicitat prelungirea lor. Astfel, în urma expirării stării de arest preventiv, colonelul Andrei Gabriel Niculae, maiorul Gabriel Alexandrescu, locotenentul Adri-an Mihai Bugnar, căpitanul Marius Sorin Bugnar, maiorul Costel Datcu, căpitanul Florin Niculae, locotonent-colonelul Sorin-Marius Crețu și maiorul Liviu Deoșlea au fost liberi să părăsească arestul DNA.
Zilele trecute, procurorii au efectuat mai multe confruntări între o parte dintre persoanele enumerate mai sus, alți învinuiți ori martori. Din câte se pare, dosarul este pe punctul de a fi finalizat.
Potrivit unor surse judiciare, adjunctul șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea", colonel dr. Neculai Coman, ar fi declarat că 200 de persoane ar fi fost pe listele cu persoanele care trebuiau să ia concursul "pe ochi frumoși", însă procurorii nu au în evidență decât 120…
Coman va rămâne încă în arest, deoarece atât lui, cât și fostului șef al ISU Dobrogea, general (r) Petre Trandafir, nu le-au expirat încă mandatele de arestare preventivă (ei au fost arestați ulterior lotului celor opt ofițeri eliberați acum).
Ofițerii ISU "Dobrogea" sunt acuzați că, în zilele de 15 - 16 august 2007, cu ocazia des-fășurării probei scrise la concursul pentru încadrarea posturilor de subofițeri, la specialitatea "ser-vanți - conducători auto", ar fi încălcat metodologia de des-fășurare a examenului în scopul fraudării rezultatelor concursului organizat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea", județul Constanța.
Concret, a rezultat că inculpații, în calitate de ofițeri corectori au falsificat foi de concurs pentru un număr de 67 de candidați, dintre care 60 au obținut nota maximă sau notă foarte mare la proba scrisă, fiind în final declarați admiși la examen.
La același examen, inculpații Andrei Gabriel Niculae și Gabriel Alexandrescu au falsificat și două procese-verbale de predare-primire a mapei cu lucrările de concurs.
Procurorii susțin că 27 de candidați care, deși au obținut peste media "7", au fost declarați respinși, deoarece locurile acestora au fost ocupate de candidații ale căror foi de concurs au fost falsificate, s-au constituit părți civile în procesul penal, solicitând contravaloarea veniturilor salariale pe care le-ar fi încasat în perioada în care urmau să fie încadrați ca subofițeri la ISU "Dobrogea" Județul Constanța.
Prejudiciul total estimat depășește 1.000.000 de lei, sumă cu care ar fi fost avantajați material candidații declarați admiși în urma falsificării lucrărilor de examen.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.058 secunde