Paramedicul SMURD care a pipăit o pacientă imobilizată la pat arestat la domiciliu

328
1 min citire
Paramedicul SMURD care a pipăit o pacientă imobilizată la pat arestat la domiciliu - paramedic-1691318081.jpg
Paramedicul SMURD București care ar fi pipăit o pacientă imobilizată, în drum spre spital, a fost arestat la domiciliu. El este suspectat de săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală şi alterarea integrităţii datelor informatice, conform DIICOT.
Paramedicul de 49 de ani a fost reținut, vineri, de procurorii DIICOT, sub suspiciunea că ar fi pipăit o pacientă imobilizată în autospeciala cu care o ducea spre spital. Pentru a ascunde ceea ce a făcut, a șters imaginile surprinse în interiorul autospecialei SMURD.
Ulterior, judecătorii au decis arestarea bărbatului la domiciliu, potrivit gandul.ro
„S-a reținut că la data de 08 iunie 2023, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a profitat de faptul că persoana vătămată majoră, pacientă în transport către o unitate spitalicească, se afla în imposibilitatea de a-și exprima voința și a exercitat asupra acesteia acte de agresiune sexuală.
De asemenea, pentru a elimina înregistrările video incriminatorii surprinse de camera de supraveghere amplasată în interiorul autospecialei de transport pacienţi, inculpatul a șters fără drept datele informatice stocate pe cardul de memorie, aducând astfel atingere integrităţii și disponibilității acestora”, a anunțat, duminică, DIICOT.
La data de 04 august 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar București a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, menționează sursa citată.
Șefii plutonierului adjutant Claudiu Delciu au decis să îl suspende din misiunile de salvare.
Dacă va fi găsit vinovat de judecători, el va fi trecut în rezervă. Pentru acuzațiile de agresiune sexuală și alterarea sistemelor informatice, plutonierul adjutant riscă peste zece ani de închisoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0457 secunde