Fiscul bagă "marfă" în luna august! Terenuri şi automobile, scoase la licitaţie

2418
Fiscul bagă
O vorbă de duh din popor spune că, vrând-nevrând, tot ajungem cel puţin o dată-n viaţă la popă. Făcându-i o actualizare sau mai degrabă o completare acestei zicale, revenind la zilele noastre, mai este ceva de care nu scapi nici mort: fiscul! Când ai intrat în vizorul ANAF, de n-ai plătit dările ori eşti pe executare silită, nu te mai scoate din ghearele sale nici Necuratul!

Pentru „vânătorii de oferte”, oameni care stau la pândă, cu ochii pe bunurile firmelor sau personalelor fizice executate silit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), luna august se anunţă a fi extrem de interesantă. Şi asta pentru că fiscul a băgat „marfă”!

Astfel, în ziua de 16 august, cu începere de la ora 11.00, la sediul din bd. I. Gh. Duca, se va vinde prin licitaţie un teren proprietate a debitorului D.R. Este vorba despre un teren intravilan agricol, în suprafaţă de 2.375 mp, situat în localitatea Constanţa, strada Crişului, preţul de pornire fiind de 386.926 lei (exclusiv TVA). Creditori sunt Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJPF) Constanţa şi Raiffeisen Bank.

„Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare. Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare”, se arată în informarea transmisă de conducătorul organului de executare, Dan Ignat.

Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii trebuie să depună, cel puţin cu o zi înainte de data licitaţiei, o serie de documente, dintre care enumerăm: oferta de cumpărare; dovada plăţii de participare sau a constituirii garanţiei în forma scrisorii de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului etc.

În aceeaşi zi şi în aceeaşi locaţie, dar de la ora 14.00, va fi scos la vânzare un alt teren construibil, în suprafaţă măsurată de 2.986 mp, amplasat în localitatea Poiana, judeţul Constanţa. Terenul este sechestrat în contul datoriilor pe care proprietarul, D.M., le are către AJPF Constanţa, iar preţul de pornire (licitaţia a doua) este de 313.157 lei (exclusiv TVA).

XXX

E activitate şi în sudul litoralului. În data de 16 august, de la ora 10.00, la sediul Serviciului Fiscal Municipal Mangalia din str. Mihai Viteazu, se va scoate la licitaţie un teren, proprietate a debitorului Lucky Man SRL, construibil, intravilan, cotă de 1/2 aparţinând lui P.I., instanţa dispunând vânzarea cotei 1/1 - 79,32 mp, situat în municipiul Mangalia, şos. Constanţei, nr. 8. Preţul de pornire (licitaţia a doua) este de 19.811 lei (exclusiv TVA).

Creditor este BEJ Grasu Gelu Iulian, dosar de executare la solicitarea Avântul SCM Mangalia, se arată în nota semnată de conducătorul organului de executare, Cristian Spătărelu.

XXX

Fiscul are în vedere valorificarea nu numai a terenurilor sau clădirilor, ci şi a bunurilor mobile. Astfel, în data de 23 august, în cadrul a patru şedinţe programate între orele 10.00 şi 11.30, Serviciul Fiscal Municipal Medgidia scoate la vânzare nu mai puţin de patru automobile: un Audi A4, an de fabricaţie 2000 (preţ de pornire a licitaţiei: 5.436 lei exclusiv TVA), un Nissan X-Trail, an de fabricaţie 2006 (12.902 lei exclusiv TVA), o autoutilitară Ford Transit, an fabricaţie 2003 (6.947 lei exclusiv TVA) şi o autoutilitară Mercedes Benz, an fabricaţie 2000 (16.376 lei exclusiv TVA).

„Cumpărătorului îi revine obligaţia de a respecta prevederile legale speciale, cum ar fi obligaţiile de mediu, obligaţiile de conservare a patrimoniului sau altele asemenea, respectiv legea nr. 207/2015”, se arată în documentul semnat de conducătorul organului de executare, Adrian Parauşanu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3191 secunde