Acţiune de nota 10, la Şantierul Naval Constanţa. Au văzut ce înseamnă marinăria, la bordul navei Histria Tiger!

53409
Navigaţia, un domeniu atât de frumos, atractiv prin prisma posibilităţilor de câştiguri financiare, dar care implică privaţiuni şi un grad sporit de responsabilitate. Iar cum schimbul de generaţii este un fenomen inevitabil, asigurarea resurselor umane, proiectele comune pentru atragerea de personal sunt repere importante în industria mării.

30 iulie 2023, o toridă după-amiază de duminică taman bună pentru plajă, mare, soare şi distracţie. Cu toate acestea, aproximativ 70 de elevi, de la licee din toată ţara, au preferat să descindă în Şantierul Naval Constanţa (SNC), pentru o experienţă de neuitat. O acţiune organizată de compania Histria Shipmanagement şi Şantierul Naval, în parteneriat cu Liga Studenţilor din cadrul Universităţii Maritime Constanţa (UMC). 




Multe fete interesate de navigaţie

Ajunsă la ediţia cu numărul opt, acţiunea face parte din proiectul Maritime Summer University derulat de UMC, al cărui scop îl reprezintă prevenirea abandonului şcolar şi atragerea studenţilor către un domeniu foarte frumos.

La sediul administrativ al SNC, copiilor - aflaţi în premieră într-o asemenea locaţie - le-a fost făcut instructajul obligatoriu. „Sunteţi într-o unitate de industrie grea, în incintă sunt macarale, utilaje, aparate de sudură etc. Respectaţi cu stricteţe traseele şi indicaţiile primite”, le-a transmis Corneliu Călin, director personal în cadrul SNC.

Până să pornească în periplul prin şantier, să urce efectiv pe navă, copiii au aflat informaţii despre specificul acestei activităţi de la comandantul Paul Oprea, director Histria Shipmanagement.

„Navigaţia este un domeniu aparte, ce oferă posibilitatea de a câştiga salarii mai mari ca la uscat, dar care implică şi responsabilitate pe măsură.

Compania noastră organizează periodic acţiuni de recrutare de personal, am dezvoltat programe de reconversie profesională. Sunt foşti profesori, bucătari sau din multe alte domenii care vin şi urmează cursuri pentru a putea deveni navigatori. Să ştiţi că pe navele noastre avem numai personal român! Ar fi mai ieftin să angajăm filipinezi sau pakistanezi, dar am preferat să avem personal navigant numai din ţara noastră.

Mă bucur că zăresc printre voi foarte multe fete. Navigaţia şi-a deschis larg porţile pentru fete, sunt oportunităţi bune de angajare nu numai pe nave mari, şi ci pe yachturi”, a declarat comandantul Paul Oprea. 




Din comandă, la maşină!

Cu instructajul făcut, dornici de a-şi lărgi orizonul cunoaşterii, copiii au pornit spre navă. În drum spre Histria Tiger, grupul a făcut o scurtă escală în dreptul navei Beşiktaş Dardanelles, aflată în reparaţii la şantier. Impresionaţi de dimensiuni, ancoră sau elice, copiii au făcut poze din toate unghiurile şi au pus întrebări peste întrebări, la care le-a răspuns tot un comandant de la Histria Shipmanagement, Bogdan Dumitrache. Urcaţi la bordul navei Histria Tiger, întâmpinaţi cu un mesaj de bun venit şi o binecuvântată apă plată rece, copiii au avut parte de noi surprize. Au văzut mai întâi careul unde navigatorii servesc masa, au coborât la sala maşinii, unde trebăluiesc motoriştii, apoi au urcat în comandă, unde li s-a explicat cum e condus un vapor, cum se fac manevrele de acostare sau încărcare şi cum se comunică cu alte nave sau cu autorităţile din porturile lumii. 




„Scopul final al activităţii este acela de a le prezenta copiilor aspecte concrete din lumea navigaţiei, a ceea ce se întâmplă după ce termină Universitatea Maritimă. Fapt îmbucurător, copiii au venit cu «lecţiile» bine făcute, s-au documentat în prealabil şi au pus întrebări ţintite. Asta înseamnă că am reuşit să le captăm interesul”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Ştefan Andrei Caţăr, preşedintele Ligii Studenţilor din Cadrul UMC. „Personal, sunt anul IV, mă pregătesc de licenţă şi să plec în voiaj”, a adăugat acesta.

„Anul acesta, o premieră în proiect, copiii au avut ocazia de a vedea ce urmează după perioada de cadeţie, cum vor fi locurile de muncă. O prezentare interactivă, copiii au urcat în comandă, au «simţit» şi motoarele”, a spus şi managerul de proiect Marian Ciocoiu, student anul III la UMC, Electromecanică navală.

La acţiunea din şantier, au participat elevi de clasele a X-a şi a XI-a, din licee din Suceava, Timişoara, Cluj, Tulcea sau Galaţi.

Program de reconversie profesională

Compania Histria Shipmanagement a anunţat, şi cu acest prilej, că recrutează pentru formare şi reconversie profesională pentru posturile de marinar maritim şi motorist maritim. 




„Toate costurile de formare şi reconversie profesională sunt suportate de compania noastră - taxe de şcolarizare de 5.114 lei, respectiv 6.480 lei, salariu de 3.000 lei brut, cazare gratuită, practică la bordul navelor maritime în voiaje internaţionale etc. În perioada de practică efectuată la bordul navelor se asigură o indemnizaţie lunară de 500 de dolari.

După terminarea perioadei de practică şi susţinerea examenului la ANR, compania asigură loc de muncă la bordul navei. Primul voiaj are o îmbarcare de şase luni, cu salariu lunar net de 1.800 dolari pentru marinar, respectiv 2.200 dolari pentru motorist. Începând cu al doilea voiaj, salariul creşte la 2.000 de dolari, respectiv 2.400 dolari lunar.

Relaţii la telefon 0241.694.894, email [email protected] sau la sediul din strada Oborului nr. 24, Constanţa”, au transmis reprezentanţii Histria Shipmanagement. 



Foto: UMC, Sorin MIHALACHE


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3031 secunde