O meserie de mare responsabilitate. 25 iunie, Ziua Internațională a Navigatorului

183
O meserie de mare responsabilitate. 25 iunie, Ziua Internațională a Navigatorului - 1-1687685493.jpg
Ziua Internațională a Navigatorului („Day of the Seafarer”) se sărbătoreşte, în fiecare an, în data de 25 iunie, în 2023 împlinindu-se 13 ani de la instituirea acesteia.

Scopul sărbătoririi acestei zile este de a aduce un omagiu navigatorilor, prin recunoașterea contribuţiei unice a acestei categorii profesionale din întreaga lume la comerţul internaţional vehiculat pe mare, la economia mondială şi la societatea civilă per ansamblu.

„De Ziua Internațională a Navigatorului, este important să-i sărbătorim, deopotrivă, pe bărbații și pe femeile care și-au luat responsabilitatea, pe cât de dificilă, pe atât de frumoasă, de a naviga pe mările și oceanele lumii în beneficiul nostru, al tuturor.

Navigatorii transportă, pe navele lor, nu doar povești de viață neînfricate, dar și vectorii dezvoltării economiei globale; aproape 90% din alimente, combustibili, diverse materii prime și mărfuri manufacturate, din lume, sunt livrate pe mare.

Pentru anul 2023, campania IMO vizează contribuția navigatorilor la protejarea mediului marin, conform temei maritime stabilite la nivel mondial „MARPOL la 50 de ani - Angajamentul nostru continuă”.

Navigatorii petrec mult timp pe mările planetei, astfel că ei pot avea o contribuție importantă în problematica protejării mediului marin”, au transmis reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.3808 secunde