Inedit / Expoziție de arte vizuale, la sediul CFR Infrastructură Constanța

34538
O expoziție de arte vizuale este organizată, marţi, 4 iulie, la sediul CFR Infrastructură Constanța. Zeci de lucrări ale artiștilor amatori din cadrul Regionalei sunt expuse în sala de conferințe a instituției.

Lucrările de artă sunt realizate de Roxana Voicu, Gabriela Pâslaru, Alina Tudor, Paula Stanciu și Ioan Lucian Asaftei, angajați ai CFR Infrastructură Constanța, care iubesc arta și, în timpul liber, se exprimă prin diferite metode plastice.

Cinci artiști, cinci limbaje de exprimare artistică, într-o expoziție ce reunește lucrări pe diferite tipuri de suport. 




Paula Stanciu: „Eu am deschis drumul, acum doi ani, când am expus mai multe lucrări și mi-am dorit să vină și alți colegi alături de mine. Se vede, astăzi, după multitudinea de stiluri, de lucrări, de frumusețe, de bucurie. Pentru această expoziție am adus doar 14 lucrări, pentru că nu este spațiu suficient.

Eu îmi prezint picturile, întotdeauna, ca pe niște stări, pentru că fiecare tablou are o poveste în spate, indiferent că este mai frumos, mai complicat sau mai simplu. Îmi place foarte mult să lucrez în ulei, iar atunci când pictez îmi pun sufletul pe pânză, gândesc și vreau să iasă totul bine. Toate aceste tablouri le-am realizat într-un an și un pic, ținând cont că, printre altele, mai cochetez cu hand-made, cu poezia, dar îmi fac timp și pentru pictură”.

Mihaela-Roxana Voicu: „Această expoziție este foarte importantă, nu numai pentru mine, pentru toată Regionala Constanța, deoarece demonstrează că salariații, în timpul liber pe care îl au, se ocupă și cu altceva, pentru plăcerea sufletului. Sunt artist plastic amator din anul 1990 și am participat inclusiv la expoziții internaționale, la Brașov, la Galați, la Galeriile Amfora din Constanța, unde am fost și membru. Printre picături mai fac și tablouri. La această expoziție am 12 picturi, în care sunt reprezentate atât imagini abstracte, cât și icoane sau flori, lucrări realizate în ulei, pe sticlă”.

Alina Tudor: „Colegii mei au venit cu această inițiativă și au fost drăguți că m-au invitat și pe mine să-mi expun lucrările, alături de ale lor. Ideea cu lutul este o modalitate de a mă exprima artistic. Iubesc lutul de când eram copil, dar de 8 luni am început să lucrez cu lut cu uscare rapidă. Astfel, mi-a venit ideea de a recicla toate paharele și vazele uitate în diferite locuri din casă și să le dau altă viață. Vreau să transmit că orice lucru care și-a pierdut din frumusețe și din utilitate, se poate întoarce la viață. Am început cu vazele și am continuat cu o căsuță pentru chei, cu potcoavele care aduc noroc, am realizat copacul vieții, dar și bijuterii din lut polimeric. Eu scriu de la 8 ani, am o parte artistică, dar cu lutul este o modalitate de a mă exprima altfel, mai vizual”. 




Gabriela Pâslaru: „Particip la această expoziție cu 20 de lucrări de pictură în acrilic și cu bijuterii hand-made, toate făcute din nevoia de relaxare și de uitare a unor probleme personale. În momentul în care le fac, vreau să transmit o stare de liniște. În general am lucrat cu nuanțe mai închise, dar folosesc și culori, în funcție de starea de spirit. Pictez din anul 2014 și îmi place să mă exprim astfel”.

Lucian Asaftei: „Lucrările mele reprezintă diferite peisaje, dar sunt și cu natură statică. Sunt tablouri realizate cu vopsea acrilică sau ulei, în cuțit și în pensulă. Mă inspiră nevoia de creare a frumosului. Am mai pictat în urmă cu peste 20 de ani și am reînceput să mă exprim artistic, pe pânză, din februarie 2021, iar de atunci pictez încontinuu”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3113 secunde