Parcarea de la City Park Mall, "raiul" traficanților de droguri

1468
Parcarea de la City Park Mall,
Doi tineri au fost arestați pentru o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, după ce au fost prinși de procurorii Serviciului DIICOT Constanța în timp ce încercau să vândă un kilogram de canabis. 
Alina Andrei, de 26 de ani, din Tecuci, și Nicușor Băluță, de 21 de ani, din Sibioara, au lucrat o perioadă de timp în Grecia, numai că, la un moment dat, au rămas fără serviciu, deci și fără bani. Pentru că situația lor financiară se înrăutățea pe zi ce trecea, ei au găsit o "soluție". Au cumpărat un kilogram de canabis pe care urmau să-l vândă în România pe bani frumoși. Era o "afacere" care, probabil, chiar putea fi dezvoltată și le putea oferi sume enorme de bani în schimbul unui efort minim. 
Nu au luat, se pare, în considerare riscurile la care se supun, așa că au ajuns, într-un timp extrem de scurt, după gratii. 
În urma informațiilor pe care le dețineau, procurorii au realizat un flagrant, la data de 12 septembrie, în parcarea de la City Park Mall, unde cei doi au fost prinși în timp ce încercau să vândă 486 de grame de drog, contra sumei de 4.500 de euro. Restul canabisului se afla la domiciliul celor doi, fiind recuperat ulterior de procurori.
În fața anchetatorilor, tinerii au recunoscut comiterea faptei. Ei au fost ares-tați pentru o perioadă de 29 de zile, urmând a fi judecați pentru trafic de droguri. 
De reținut că parcarea de la City Park Mall este un reper în ceea ce privește traficanții care-și fac veacul la Constanța ori în țară, nefiind primul caz în care astfel de persoane sunt prinse în perimetrul respectiv în plin proces privind vânzarea unor importante cantități de droguri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 August 2011
Stire din Actual : Drogurile, sursa violențelor din Anglia
Pagina a fost generata in 0.3712 secunde