Parchetul Curții de Apel și-a inaugurat clădirea de peste șase milioane de lei

554
1 min citire
Vineri, a avut loc inaugurarea noului sediu al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și al Serviciului și Biroului Teritorial DIICOT Constanța. Clădirea are două etaje, 30 de birouri, spațiu destinat persoanelor aflate în stare de arest preventiv și două apartamente de serviciu.
Sediul a fost construit în patru ani de firma "Stizo" SA, lucrările fiind demarate la data de 30 noiembrie 2003, când Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a aprobat fondurile de investiții în calitate de ordonator principal de credite. Investiția s-a ridicat la 6.341.325 lei.
Printre invitați s-a aflat fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, actual membru CSM, Cristian Deliorga, adjunctul prim-procurorului general al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tiberiu Nițu, președintele Curții de Apel Constanța, judecător Nicolae Stanciu, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, comisar șef Aurelian Zaheu, foști și actuali procurori.
Clădirea a fost sfințită de un sobor de preoți, care, culmea, au făcut referire la un personaj biblic Zaheu (amintim că pe actualul șef al IPJ Constanța îl cheamă Aurelian Zaheu) care, potrivit învățăturilor, a fost "un vameș care a strâns o mare avere pe spinarea ilegalităților pe care le făcea". La auzul numelui său, șeful IPJ Constanța a zâmbit stânjenit, iar cei din jur s-au amuzat copios.
Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Elena Vlad, este important ca Justiția să se facă în condiții de muncă civilizate, iar noua clădire în care vor lucra procurorii va contribui la o imagine mai bună în fața justițiabililor. Adjunctul prim-procurorului general, Tiberiu Nițu, ne-a declarat că "Ministerul Public face eforturi ca toți procurorii să beneficieze de condiții așa cum au acum cei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0351 secunde