Patru nepoți ai lui Mircea "Oaie" au fost condamnați la închisoare

832
Magistrații de la Judecătoria Constanța au decis, ieri, după mai bine de o lună de când dosarul a ră-mas în pronunțare, să dispună condamnarea la închisoare a membrilor cla-nului "Oaie" și nu numai, protagoniști ai scandalului care a avut loc, la începutul lunii octombrie 2009, în barul care aparține liderului romilor din Piața Griviței și, totodată, preșe-dintele Partidei Romilor, Mircea Alexandru, cunoscut ca Mircea "Oaie".
Frații Liviu Marian Vlad, de 37 de ani, cu antecedente penale, Mihai Eugen Vlad, zis "Argean", de 35 de ani, fără antecedente penale, și Alexandru Alexandru Mircea, zis "Mircică", de 28 de ani, cu antecedente penale (nepotul lui Mircea "Oaie"), au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu executare, Ionuț Alexandru, de 21 de ani, fără antecedente penale, Daniel Alexan-dru, zis "Pepe", de 26 de ani, fără antecedente penale, și Iancu Alexandru, de 24 de ani, fără antecedente penale, au primit câte un an și jumătate de închisoare cu executare, iar Petrică Zapan, de 33 de ani, un an de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă. Toți cei șapte au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
În rechizitoriul întocmit de procurori se reține că, la data de 3 octombrie 2009, cei patru nepoți ai lui Mircea "Oaie", împreună cu alte persoane, "au tulburat ordinea și liniștea publică, provocând scandal public în zona Pieței Griviței și în fața sediului Partidei Romilor, prin proferarea de cuvinte și expresii jignitoare, aruncând cu sticle și obiecte conton-dente în grupul format din inculpații Marian Liviu Vlad, Mihai Eugen Vlad, Petrică Zapan, și alte persoane".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 4.3993 secunde