Când vine vorba de viteza de pe șoselele din municipiul Constanța, se pare că șoferii nu se dau înapoi de la nimic, chiar dacă pedala de accelerație ajunge, câteodată, la maximum. Oamenii legii spun că șoferii circulă cu viteză pentru că îi ajută drumurile care au fost reabilitate.
Drumuri proaste, pline de gropi - șoferii constănțeni nu circulă cu viteză, însă se ridică o problemă din cauza fluenței traficului. Șosele bune, reabilitate - constănțenii nu mai au probleme cu cozile infinite și așteptarea, însă încep raliurile. Oricum ar fi, ideea de bază este că mereu vor fi probleme.
Polițiștii rutieri constănțeni știu bine care sunt zonele problematice ale municipiului Constanța, din punct de vedere al vitezei. Bulevardele mari, late și, bineînțeles, reabilitate fac deliciul șoferilor care dețin și o mașină cu mulți cai putere.
"În municipiul Constanța, șoferii circulă cu viteză în stațiunea Mamaia, în extrasezon, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona de la CET și zona de la Real, către podul IPMC, pe bulevardul I.C. Brătianu, în zona de la Salvare, la intrările și ieșirile din municipiu, iar aici vorbim despre ieșirea către Valu lui Traian și către Ovidiu. În general, șoferii circulă cu viteză pe bulevardele late și reabilitate, care nu au început să aibă gropi sau denivelări. Cel mai bun exemplu în acest sens este bulevardul Aurel Vlaicu. Până să fie reabilitată partea de la CET, acolo existau șine de tramvai, gropi și două benzi pe sens. Așadar, nu erau probleme din punctul de vedere al vitezei cu care circulau șoferii, pentru că nu le permitea drumul, însă erau probleme din cauza aglomerației, a TIR-urilor. Acum, de când s-a reabilitat drumul, nu mai este aglomerat, astfel că se circulă cu viteză. În plus, bulevardul Aurel Vlaicu este preferatul motocicliștilor", povestește Ciprian Sobaru, șeful Biroului Rutier Constanța.
Până la urmă, ne dorim drumuri stricate sau reparate?
Dacă drumurile sunt stricate este mai bine pentru siguranța rutieră, dar mai rău pentru fluență. Dacă șoselele sunt reparate, unii șoferi încep să apese pedala de accelerație, crescând astfel producerea de accidente rutiere grave.
"În general, este o adevărată bătălie pe această temă, adică să alegi între siguranța rutieră și fluența traficului. În acest sens, cel mai bun exemplu este bulevardul Aurel Vlaicu, între calea ferată de la strada Baba Novac și zona Maritimo. Înainte, pe acest drum se circula foarte bine, în sensul că nu existau probleme cu fluența traficului, însă aveam accidente rutiere cu probleme. Am avut chiar un coleg de-al nostru care a decedat într-un accident rutier pe acel drum, acum aproximativ patru ani. Acum, de când au apărut sensurile giratorii, fluența a fost afectată foarte vizibil, însă nu mai avem probleme cu accidentele din cauza vitezei", mărturisește Ciprian Sobaru.
Gonea cu 173 de kilometri pe oră
Polițiștii rutieri constănțeni vor să disciplineze șoferii care depășesc limita legală de viteză. Astfel, oamenii legii au dat, de la începutul anului și până în prezent, 5.200 de amenzi pentru depășirea vitezei legale. În plus, rutieriștii au reținut, în aceeași perioadă, 65 de permise, tot pentru viteză. Suspendarea permisului de conducere se face în momentul în care șoferul a depășit limita legală de viteză cu peste 50 de kilometri pe oră.
"Campion" la viteză este, de departe, un constănțean, care a fost prins în localitatea Tuzla gonind cu nu mai puțin de 173 de kilometri pe oră. Astfel, Mitică V., de 53 de ani, chiar dacă avea un BMW de zeci de mii de euro, a rămas fără permis pentru 90 de zile, și s-a ales și cu o amendă usturătoare.