Pedepse între cinci și șapte ani de închisoare pentru comiterea mai multor tâlhării

1001
1 min citire
Magistrații de la Judecătoria Constanța au dispus condamnarea lui Dumitru Titi Leonte și Georgian Ionuț Ciocoiu, la pedepse de câte cinci ani de închisoare, iar a lui Ionuț Moisă la pedeapsa de șapte ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Tribunalul Constanța.
Cei trei fac parte dintr-un grup mai mare de tineri care, potrivit procurorilor tâlhăreau femeile în plină stradă. Tâlharii veneau din spatele victimelor, care erau întotdeauna femei, le smulgeau poșetele, iar dacă acestea încercau să opună rezistență, se alegeau cu răni ușoare. Una dintre victimele lor a fost Elena Mihaela Fleșaru, de 24 de ani, din Constanța, care, anul trecut, a sunat la 112 și a anunțat că a fost jefuită în zona intersecției străzii Dispensarului cu b-dul Aurel Vlaicu. Ea a declarat că i s-a furat geanta, în care se afla portofelul cu actele personale, dar și două telefoane mobile și suma de 300 de lei. În total, prejudiciul a fost estimat la 1.200 de lei. Oamenii legii au demarat o amplă acțiune de depistare și reținere a suspecților. Nu a trecut mult și indivizii au fost înșfăcați ca din oală de o patrulă a Secției 3, care i-a prins nu departe de zona în care au săvârșit tâlhăria. Prejudiciul a fost recuperat și predat păgubitei. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că tinerii sunt suspecți și de comiterea altor fapte de tâlhărie, fiind bănuiți că s-au mai repezit și asupra a încă trei femei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0412 secunde