Pedepse record pentru trafic cu patru tone de cocaină!

591
Pedepse record pentru trafic cu patru tone de cocaină! - cocaina-1339021085.jpg
Tribunalul Constanța a dispus, ieri, condamnarea la pedepse a câte 25 de ani de închisoare a lui Antonio Cano Halvarez, Elena Ra-mona Cioroabă și Adrian Vasile Chiribău, judecați pentru că ar fi încercat să introducă în România, din Brazilia, aproape patru tone de cocaină. Judecătorii au dispus ca, după executarea pedepsei, celor doi români să le fie interzise drepturile pentru o perioadă de zece ani, iar spaniolul să fie expulzat în țara natală imediat ce hotărârea magistraților români va fi definitivă.

În acest moment, sentința emisă de Tribunalul Constanța poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.

Cei trei au mai fost judecați și condamnați, încă nedefinitiv, la 16 ani de închisoare - în cazul cetățeanului spaniol, și la câte 15 ani pentru cei doi complici ai săi, pentru că au introdus în țară peste o tonă de cocaină. În prezent, acest dosar se află în rejudecarea apelului, la Curtea de Apel Constanța, jude-cătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție spunând că instanța constănțeană trebuia să mai audieze câțiva martori în dosar înainte de a da o soluție.

În 2009, anchetatorii români au descoperit în portul Constanța două containere în care se afla peste o tonă de cocaină, mascată cu mobilă ori cherestea. Pornind de la această descoperire și de la informațiile deținute de anchetatorii români, în Brazilia au fost găsite cele aproape patru tone de cocaină ce urmau să tranziteze România pentru a ajunge în Spania. Drogurile, în valoare de 400 de milioane de lei, au fost distruse în Brazilia.

La ultimul termen de judecată, procurorii DIICOT au solicitat condamnarea celor trei la pedepse maxime cu închisoarea, la care să se adauge și un spor de cinci ani. "Ei au încercat să inducă în eroare organele judiciare și să tergiverseze soluționarea cauzei", au spus procurorii. "Mai mult decât atât, 40.000 de oameni ar fi avut de suferit dacă drogurile ar fi ajuns pe piață", a mai spus reprezentantul DIICOT.

De partea cealaltă, avocații inculpaților au cerut achitarea celor trei, spunând că ei sunt judecați pe baza unor probe care nu există în acest dosar, ci în cel în care sunt trași la răspundere pentru tona de cocaină introdusă în România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2783 secunde