În ultimii ani, instanțele de jude-cată constănțene au început să fie invadate de procesele privind litigiile de muncă și asigurările sociale. Drept dovadă, numai în primul trimestru al acestui an, au fost înregistrate 1.445 de dosare, dintre care 1.100 privesc asigurări sociale și 245 - litigii de muncă.
Conducerea instanței Tribunalului Constanța spune că cele șapte complete formate, care au în compunere câte trei judecători, nu sunt sufici-ente pentru a face față volumului de muncă. Tocmai de aceea, condu-cerea instanței a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) suplimentarea schemei de personal pentru a preîntâmpina problemele existente în această direcție.
"Ne-a mai fost aprobat un com-plet, deci avem trei locuri libere și așteptăm ca judecătorii de la Judecă-torii care au grad de Tribunal să promo-veze. În prezent, un magistrat de la Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale are în jur de 100-115 dosare pe ședință, ceea ce este foarte mult. Mai ales că, în general, în aceste procese sunt implicate persoane în vârstă, care nu înțeleg termenii juridici și cărora judecătorul trebuie să le explice pe îndelete și pe înțelesul lor ce se întâmplă în sală. Din acest motiv, ședințele sunt greoaie și se întind pe durata mai multor ore", a declarat președintele Tribunalului Constanța, judecător Vasile Cosac-Cărbune.
Procesele privind asigurările sociale s-au înmulțit în acest an pentru că pensionarii au aflat că legea le dă voie să dea în judecată Casa Județeană de Pensii, pentru a obține drepturile de care au fost privați în ultimii trei ani. Mai exact, cu ajutorul magistraților, ei pot obține recalcularea pensiilor și restituirea diferenței la care aveau dreptul dacă pensia le-ar fi fost calculată corect de angajații Casei de Pensii.
În 2010, la Tribunalul Constanța au fost înregistrate 4.567 dosare, din care 1.845 au fost asigurări sociale și 2.101 litigii de muncă. Numai că, în acest an, sesizările venite din partea pensionarilor depășesc cu mult numărul litigiilor de muncă.
Mai mult, persoanele în vârstă au aflat și că, dacă dovedesc că au o situație financiară proastă, pot solicita un avocat din oficiu, astfel că nu se sfiesc să ceară ajutor judiciar dacă nu se descurcă în instanță.
Camelia MITRIC