PERCHEZIȚIE în Lumina, pentru reținerea unui HOȚ DIN BUZUNARE

252
PERCHEZIȚIE în Lumina, pentru reținerea unui HOȚ DIN BUZUNARE - xhotbuzunare-1627470885.jpg

Articole de la același autor

Marți, 27 iulie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Biroul de Investigații Criminale au desfășurat o percheziție în comuna Lumina, la locuința unui bărbat de 67 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 17 iulie, în timp ce se afla într-un mijloc de transport public în comun, bărbatul ar fi sustras, din rucsacul unui tânăr, un portofel cu documente personale, carduri bancare și 160 de lei. În baza probatoriului administrat, marți, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„În ziua de 17.07.2021, orele 10:46, în timp ce persoana vătămată A. A. se afla în autobuzul 5-40, care oprise în staţia de transport public din zona parcului de la Gară, municipiul Constanța, respectiv pe treptele uşii de acces, i-a introdus mâna în rucsacul pe care îl avea în spate, de unde i-a sustras un portofel cu documente personale, carduri bancare şi suma de 160 de lei, creându-se un prejudiciu în valoare de 200 de lei”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4697 secunde