Percheziții la Constanța, într-un dosar de înșelăciune cu criptomonede

316
Percheziții la Constanța, într-un dosar de înșelăciune cu criptomonede - img20220625wa0010-1656141552.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași cercetează trei persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune cu criptomonede.


La data de 23 iunie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale, împreună cu cei ai Servicului de Investigare a Criminalități Economice și ai Serviciului Criminalistic, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Tulcea, Constanța și în municipiul București, la persoane bănuite de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.


În fapt, în anul 2018, un bărbat, de 37 de ani, din județul Tulcea, ar fi indus în eroare și ar fi determinat un alt bărbat, să-i vireze din portofelul virtual trei criptomonede, urmând să primească 77.417,42 lei.


Ulterior, bărbatul de 37 de ani ar fi invocat că, din cauza unei erori electronice, tranzacția nu a fost efectuată.


După ce persoana vătămată ar fi transferat monedele, acestea ar fi fost redirecționate către conturile deținute de o femeie, de 48 de ani, și un bărbat, de 46 de ani, ambii din municipiul București.


 În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, 4 ceasuri de lux, 2.000 de euro, 2 portofole electronice în care sunt stocate criptomonede, în valoare de 40.000 de euro, documente privind efectuarea de tranzacții financiare, telefone mobile și medii de stocare.


Față de bărbatul de 37 de ani, din județul Tulcea, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, iar femeia, de 48 de ani, și bărbatul, de 46 de ani, sunt cercetați pentru complicitate la înșelăciune.


Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3455 secunde