Percheziţii la Serviciul de Medicină Legală; vizaţi sunt membrii comisiei unui concurs de angajare

241
1
28 sec citire
Percheziţii la Serviciul de Medicină Legală; vizaţi sunt membrii comisiei unui concurs de angajare - medicinalegala-1681983286.jpg
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi ofiţerii DGA au descins, joi dimineaţa, la sediul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vâlcea şi la domiciliile unor angajaţi din cadrul unităţii, din primele informaţii fiind vorba despre o anchetă privind organizarea unui concurs pentru un post de asistentă, ce a avut loc la începutul acestei luni.
Potrivit unor surse judiciare, scrie Agerpres, vizaţi sunt cei care au făcut parte din comisia de concurs, iar în urma percheziţiilor ar fi fost ridicate mai multe documente, telefoane şi laptopuri.
De asemenea, mai multe persoane urmează să fie audiate.

Comentează știrea

Eori
27 mai 2024

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F https://m.youtube.com/watch?v=vBZocDYVR6Q https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0414 secunde