Polițiștii împreună cu specialiștii de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog s-au aflat, vineri, 18 octombrie, la Școala Gimnazială nr. 7 "Remus Opreanu" din Constanța. Printre temele abordate de polițiști s-au numărat prevenirea delincvenței juvenile și a sex-tingului, precum și siguranța pe internet. De asemenea, elevii au fost sfătuiți cu privire la infracțiunile de trafic de persoane.
Activitățile desfășurate fac parte din Programul de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor - prioritate națională și locală și proiectul "Pregătiți pentru viață".