Peste 100 de kilograme de pește, confiscate de polițiștii de frontieră

220
Peste 100 de kilograme de pește, confiscate de polițiștii de frontieră - peste1366280711-1491560312.jpg
Polițiștii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență doi cetățeni români care transportau cu un autoturism, peste 110 kg de pește, fără documente legale.


În data de 06.04.2017, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, acționând în baza unei informații, a oprit în trafic, pe raza localității Mahmudia, un autoturism marca Volvo, în care se aflau cetățenii români B.I., în vârstă de 48 ani și G.C. în vârstă de 39 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Prahova.


Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul autoturismului 5 genți din rafie, care conțineau cantitatea de 113 kg pește în stare proaspătă, specia scrumbie, pentru care cele două persoane nu dețineau documente justificative.


Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de pește, care a fost predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4598 secunde