Peste 20 de persoane din Giurgeni și Hârșova, audiate de anchetatori pentru braconaj

4685
Peste 20 de persoane din Giurgeni și Hârșova, audiate de anchetatori pentru braconaj - 43ae9925db5ddfb25bf7f772d8069788.jpg
Peste 20 de persoane din Giurgeni și Hârșova, suspectate de braconaj, au fost audiate de polițiști, oamenii legii confiscând de la locuințele acestora tone de pește, sute de borcane cu icre și unelte de pescuit interzise.
În cursul zilei de sâmbătă, polițiști de la Inspectoratele de Poliție ale Județelor Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Buzău, Tulcea și de la Serviciul Poliției Delta Dunării, sub coordonarea specialiștilor Direcției de Ordine Publică de la IGPR, au desfășurat 18 percheziții, în baza autorizațiilor emise de instanță, nouă în localitatea Giurgeni, județul Ialo-mița, și nouă în localitatea Hârșova, județul Constanța. 
Perchezițiile au fost coordonate de Direcția Ordine Publică din cadrul IGPR, sub supravegherea unui procuror din cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit unui comunicat remis de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române, în urma perchezițiilor, oamenii legii au identificat și ridicat în vederea confiscării tone de pește, sute de borcane cu icre, unelte de pescuit interzise, generatoare electrice, plase monofilament și au indisponibilizat mai multe ambarcațiuni (șalupe de mare viteză).
La acțiune au participat și lucrători ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

Șase ambarcațiuni ale braconierilor au fost confiscate
Braconajul este una dintre cele mai profitabile îndeletniciri ale celor care sunt certați cu legea. Tocmai de aceea, în perioada octombrie – noiembrie polițiștii au desfășurat 120 de acțiuni și controale care
s-au derulat secvențial, scopul lor fiind atât preventiv, în ceea ce privește braconajul piscicol, cât și de combatere propriu-zisă a infracțiunilor care se înscriu în aria dezbătută.
În această perioadă au fost constatate 20 de infracțiuni privind pescuitul și acvacultura și aplicate 16 contravenții, în valoare de 6.450 de lei, nouă persoane fiind cercetate. Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, aproape o tonă de pește proaspăt, de diferite specii (caras, plătică, babușcă, știucă și șalău), șase ambarcațiuni, două motoare de ambarcațiune și 233 de plase monofilament. De asemenea, au fost confiscate opt nave neautorizate și patru rame din lemn. Valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării se ridică la 71.305 de lei.
Polițiștii au controlat în perioada amintită 203 ambarcațiuni și 139 de autovehicule și au verificat documentele a 686 de persoane (470 de pescari profesioniști, 140 de pescari sportivi, alte 76 de persoane).
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cele mai relevante cazuri de braconaj a fost descoperit la sfârșitul lunii octombrie. Liviu B., de 40 de ani, din municipiul Tulcea, administrator al unei pescării, a fost identificat în trafic în timp ce transporta cu mași-na sa 55 de kilograme de pește proaspăt de diferite specii. S-a stabilit că marfa era transportată în baza unei facturi emise de societatea comercială pe care o administra, cumpărătorul fiind persoana fizică Liviu B., adică aceeași persoană.
Polițiștii împreună cu comisari ai Gărzii Financiare și lucrători ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au controlat pescăria, unde au găsit 53 de kilograme de pește proaspăt oferit spre vânzare, în condițiile în care ultima intrare de pește proaspăt fusese în urmă cu două săptămâni.
Peștele transportat cu autovehiculul în cauză și cel din pescărie a fost confiscat, autovehiculul ridicat în vederea confiscării, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4958 secunde