Peste o mie de polițiști vor participa miercuri la mitingul din București

224
1 min citire
Peste o mie de polițiști vor participa miercuri la mitingul din București - e66d9dab8705f19bd91b48f1a6bc5487.jpg
Peste o mie de polițiști afiliați la Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual vor participa la mitingul organizat pe 7 octombrie de Alianța Bugetarilor la Guvernul, nemulțumiți de legea salarizării unice, a declarat președintele sindicatului, Marin Gruia.
Președintele SNPPC, Marin Gruia, a declarat că a transmis tuturor membrilor sindicatului să fie solidari cu sindicaliștii care vor declanșa azi greva generală și să poarte în semn de protest o banderolă albă pe brațul stâng. Gruia a precizat că aceasta este singura formă de protest, întrucât, conform legii, polițiștii nu pot face grevă.
Potrivit lui Gruia, nemulțumirile sindicaliștilor sunt legate în principal de actuala formă a legii salarizării unice. "Actuala formă a legii salarizării unice nu mulțumește pe nimeni și trebuie neapărat rediscutată", spune Marin Gruia. Alte probleme ridicate de sindi-caliști sunt: majorarea pensiilor, asi-gurarea protecției lucrătorilor, dezvoltarea economiei naționale, noi locuri de muncă stabile și salariul minim pe economie garantat, de 740 de lei în anul 2010 și 1300 de lei în anul 2014.
Totodată, la acțiunile de protest se vor alătura și sindicaliștii din Pro Lex, conform unui comunicat al sindicatului. "Toți membrii Sindicatului Pro Lex sunt chemați să participe la aceste forme de protest, pentru apărarea și menținerea drepturilor prevăzute de lege", se arată în comunicatul Pro Lex.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0357 secunde