Pietoni pe patul de spital din cauza traversării neregulamentare

150
< 1 min citire
Pietoni pe patul de spital din cauza traversării neregulamentare - ambulantatargamedicismurdfatales-1393889362.jpg
Polițiștii rutieri constănțeni au făcut o analiză a accidentelor rutiere produse, în ultima săptămână, pe drumurile din județul Constanța. Astfel, în județul nostru au fost înregistrate, într-o săptămână, nu mai puțin de 17 accidente rutiere, soldate cu o persoană rănită grav și alte 21 rănite ușor. 
Principalele cauze de producere ale accidentelor au fost traversarea neregulamentară a pietonilor (șase accidente), neacordarea priorității pietonilor (patru accidente) și neacordarea priorității autovehiculelor (trei accidente). De asemenea, din studiile efectuate de rutieriști aflăm că cele mai multe accidente au fost înregistrate în zilele de luni, miercuri și sâmbătă, între orele 13-14 și 15-16. Cele mai multe accidente de circulație din ultima săptămână s-au produs în municipiul Constanța (11), dintre care șase pe bulevarde, iar alte cinci pe străzi. 
"Pentru reducerea numărului de accidente rutiere soldate cu victime omenești polițiștii rutieri vor organiza zilnic acțiuni, exclusiv pe principa-lele cauze generatoare de eveni-mente rutiere relevate prin analiza de risc, în intervalele de timp în care au fost înregistrate un număr foarte mare de accidente dar și acțiuni preventiv - educative în rândul partici-panților la trafic", precizează Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.104 secunde