Pirateria software, combătută la Constanța

188
În perioada 2012 - 2013, Inspectoratul General al Poliției Române a desfășurat o serie de activități de combatere în domeniul pirateriei software, în rândul companiilor și distribuitorilor din România. În cadrul acestor acțiuni, au fost efectuate 691 de verificări, în urma cărora au fost înregistrate 313 dosare penale. 

În județul Constanța, IGPR și BSA - The Software Alliance au derulat patru verificări la companii utilizatoare de software fără licență și zece verificări la distribuitori de software pirat. 

Un astfel de caz este cel al companiei SC Xpress Printing SRL. Aceasta a fost verificată de IPJ Constanța - Serviciul de Investigare a Fraudelor, fiind descoperite programe fără licență pe 16 calculatoare (prejudiciul total cauzat membrilor BSA se ridică la 18.689 de euro, inclusiv daune morale). Administratorul companiei, cetățeanul grec Vassos Panayotis, a fost condamnat de Tribunalul Constanța, la 2.500 de lei amendă penală și a fost obligat la plata integrală a despăgubirilor. Atât inculpatul, cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța au formulat apel pe latura penală, iar Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat și a admis apelul formulat de Parchet, condamnându-l pe Vassos Panayotis la un an de închisoare cu suspendare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 12 Aprilie 2013
Stire din Eveniment : Aveau "magazin" de haine acasă
Pagina a fost generata in 1.5155 secunde