A fost activat planul roșu, după ce două trenuri s-au lovit în gara din Constanța.
Conform primelor informații, în urma incidentului aproximativ 14 persoane au fost rănite.
"Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.
În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1.
În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente.
Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță.
Revenim cu actualizări de la fața locului pe măsură ce avansează investigațiile desfășurate de organele abilitate", au transmis reprezentanții CFR.
"Cinci persoane sunt transportate la spital, conștiente. Alte 10 victime sunt evaluate la fața locului", informează reprezentanții ISU.
UPDATE
"18 persoane au fost evaluate la fața locului, pâna acum. Doar cele cinci au fost transportate la spital. A fost declarat cod galben", au transmis reprezentanții ISU.
UPDATE
"La data de 4 mai a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanța ar fi lovit trenul respectiv.
Din primele verificări efectuate rezultă că mai multe persoane ar fi fost rănite ușor.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare", au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
UPDATE
"Până acum sunt evaluate 24, dintre care 7 la spital", informează reprezentanții ISU.
UPDATE
Potrivit informațiilor de la ISU Dobrogea, 28 de persoane au fost rănite în urma impactului. Planul Roșu a fost dezactivat.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.