Poliția Locală "curăță" trotuarele din Constanța

17885
6
Poliția Locală

Articole de la același autor

Un drum pe trotuarele din municipiul Constanța devine o adevărată cursă cu obstacole, din cauza mașinilor parcate până în gardul viu - motiv de nemulțumire pentru constănțeni, de ani buni. În prezent, polițiștii locali desfășoară o campanie pentru "curățarea" trotuarelor din municipiu. 


De nenumărate ori, constănțenii s-au plâns de faptul că sunt nevoiți să circule pe carosabil și riscă să fie "agățați" de mașinile care circulă în viteză, doar pentru că trotuarele sunt blocate de autoturismele parcate până în gardul viu. În consecință, polițiștii locali au trecut și la eliberarea trotuarelor. În prezent, este vizată strada Adamclisi (de la intersecția cu strada Soveja, până la intersecția cu strada Suceava). Timp de trei săptămâni, polițiștii locali au lăsat fluturași în parbrizele autoturismelor, prin care i-au anunțat pe proprietari că, dacă nu le parchează corespunzător, le vor fi ridicate. "Nu avem în atribuții să facem și informare, dar am dorit să îi atenționăm înainte de a trece la măsuri mai drastice. De aceea, am lăsat fluturași. Unii au înțeles și au parcat mașinile cores-punzător. Alții nu! Astăzi (n.r. ieri, 24 iunie), am intervenit și am început să ridicăm autoturismele care blochează trotuarele. Au fost ridicate șase autoturisme și acțiunile vor continua în zonă, zilele următoare, dacă vom constata că nu s-a remediat problema", ne-a declarat Daniel Bratu, șeful Poliției Locale Constanța. 


La fel s-a procedat și pe strada Dispensarului, dar și pe strada București. Se acționează pe zone, dat fiind personalul redus, motiv pentru care nu se poate interveni simultan în mai multe cartiere ale Constanței, în mai multe zone problematice. "La fel era și pe strada Dispensarului (n.r. între Bulevardele Aurel Vlaicu și Alexandru Lăpușneanu), nu se putea circula pe trotuar, pietonii erau nevoiți să meargă pe ca-rosabil. Acum trotuarele sunt libere, mașinile sunt parcate re-gulamentar, fiind cel puțin un metru de la gardul viu până la mașină", a adăugat șeful Poliției Locale Constanța. 


Nemulțumiți pe strada București 
Pe strada București, acțiunea polițiștilor locali a vizat atât eliberarea trotuarului, cât și conștientizarea șoferilor că trebuie lăsat un spațiu în dreptul trecerii de pietoni situată în apropierea intersecției cu B-dul 1 Decembrie 1918. Cum era de așteptat, intervenția polițiștilor locali nu i-a mulțumit pe o parte dintre locatarii din zonă. 


"Mi-a fost ridicată mașina de pe strada București, pe motivul că nu a fost parcată la o dis-tanță de minim un metru de gardul viu de lângă blocuri. În zonă sunt circa 50 de mașini, care sunt parcate și aliniate la o distanță de maxim 0,8 metri de gard. Dar mașina a fost ridicată cu soția de față, în timp ce se ruga să o lase jos, să o mute… unde? Nu știu! Ce facem, ridicăm toate mașinile de pe strada București, între Al. Lăpușneanu și Avram Iancu?", a transmis Cristi B., un cititor al cotidianului "Cuget Liber". 


Șeful Poliției Locale, Daniel Bratu, a explicat faptul că legislația le impune șoferilor să parcheze autoturismele la marginea părții carosabile, paralel cu trotuarul, având grijă să lase loc de trecere pentru pietoni. Adică cel puțin un metru de la gardul viu până în mașină! În caz contrar, cei prinși încălcând dispozițiile HCLM 184/2013 riscă să le fie ridicate autoturismele. 


Lipsesc parcările… 
Problema parcării pe trotuar poate fi soluționată prin înființa-rea de parcări. Din păcate, așa cum bine a punctat ing. Mugur Voinescu, director adjunct în cadrul SC Confort Urban SRL, "nu sunt terenuri pentru amenajarea de parcări în municipiul Constanța". "Au fost amenajate parcări, în locul vechilor garaje, care au fost demolate. În rest nu au fost amenajate alte parcări, pentru că nu mai sunt terenuri și nici nu se poate desființa tot spațiul verde! De asemenea, Primăria Constanța are în plan realizarea unor parcări supraetajate, în stațiunea Mamaia și în centrul municipiului, în apropierea Tribunalului Constanța", a precizat specialistul.


Comentează știrea

cta
25 iunie 2014
penibil

pe adamclisi nu a trecut militia niciodata.. desi s-au facut si sesizari... sa vedeti acolo mame cu copii in carucior pe mijlocul strazii ca pe trotuar sunt parcate masinile pietarilor!

f bine...
25 iunie 2014
reveniti...

... zilnic pe str bucuresti... si eu am masina , dar pot merge 100 m si pe jos, nu e MUSAI sa o parchez in fata scarii... orasul nostru s-a umplut de tarani nesimtiti care atat inteleg, ca masina trebuie lasata la 1 m de bloc, sa nu oboseasca 10-50 m mergand...

unu
25 iunie 2014
parcare...

pe str avram iancu , langa fostul mag unix ,s-a demolat o casa, faceti o parcare acolo, e loc destul pt minim 10-20 masini...

km 4-5
25 iunie 2014
curios...

Ok,cu masinile parcate aiurea o rezolvati,dar ce faceti cu nesimtitii care de mai multi ani au blocat zeci de metri de trotuar pe str. Liliacului colt cu Salciilor ?Au inceput o constructie acolo acum cativa ani si de atunci toata lumea este obligata sa circule pe carosabil,batrani,copii ,mamici cu carucioare.O FI AVAND ACEST PROPRIETAR POLITAI AUTORIZATIE DE CONSTRUCTIE???Dar ,nici nu ma mir, in orasul lui mazare nu exista inspectori,politisti locali pe teren, doar pe statele de plata...

Andra
25 iunie 2014
Strada Unirii

Sa se faca curatenie si pe strada unirii.Pietonii circula groaznic de greu.Trotuarele pline de masini,numai gropi si denivelari.Nu mai zic de parintii care-si duc bebelusii cu carucioare.Un mare chin.Sa se ingusteze putin trotuarele si sa se faca o banda de parcare pe toata strada.Asa ar fi toata lumea multumita.

ion
25 iunie 2014
vreau parcari

mazare a dta toate terenurile din cta! parcari din parti!!! unde sa le punem?? in casa??? avem nevoie de parcari in tomis nord-dobrila eugeniu-spalatoria fize.........apropoo-la sc 38 sta un tico si o dacie break veke de 5 ani de zile!!!!!!!!!!!!!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2656 secunde