Poliția Română de Frontieră: 65 de cetăţeni străini au încercat să treacă ilegal granița. Cum au fost prinși

196
Poliția Română de Frontieră: 65 de cetăţeni străini au încercat să treacă ilegal granița. Cum au fost prinși - 165061323036512479s4-1650632862.jpg
Poliţiştii de frontieră de la Vama Nădlac 2 au depistat 65 de cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu tâmplărie PVC şi anvelope.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Poliţia de Frontieră, vineri dimineaţă, la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, s-a efectuat controlul asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în România şi Bulgaria, conduse de un şofer român, respectiv bulgar.

"Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tâmplărie PVC şi anvelope pentru societăţi comerciale din Olanda şi Italia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre marfa transportată, 65 de cetăţeni străini, în total. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen", se precizează în comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9054 secunde