Poliția Rutieră și-a tras sediu la standarde europene

2060
4

Noul sediu al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, situat pe bulevardul IC Brătianu nr. 246, din zona Palas, a fost inaugurat, ieri, în prezența șefului Poliției Române, chestor de poliție Liviu Popa, și a șefului Departamentului Ordine și Siguranță Publică din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, chestor principal de poliție Lucian Florin Guran.
La eveniment, au participat atât prefectul Claudiu Palaz, cât și invitați de onoare, precum șeful IPJ Constanța, comisar șef Valentin Burlacu, fostul șef al IPJ Constanța, Aurelian Zaheu, și șeful Grupării Mobile de Jandarmi "Tomis", colonel Costică Cojoc. Celui din urmă îi revine meritul de a se fi zbătut pentru a ceda din imobilele aparținând Jandarmeriei, din zona Palas, două corpuri de clădire, în care își vor avea sediul Serviciul Poliției Rutiere și Poliția de Ordine și Siguranță Publică.

În clădire, s-au investit aproximativ 100.000 de euro, banii fiind strânși, în ultimii doi ani, din sponsorizări. Imobilul, alcătuit din două corpuri de clădire, trei nivele și cu o suprafață de 2.500 de metri pătrați, aparține Ministerului Administrației și Internelor, fiind preluat, în 2009, de MAI de la Jandarmerie. Sediul are o zonă special dedicată relațiilor cu publicul și discuțiilor cu cetățenii, un spațiu pentru înmatriculări și altul pentru examinarea susținută pe calculator pentru restituirea permiselor auto. O mare parte din spațiu va fi însă ocupat și de birourile de accidente ușoare și grave, de o sală de ședință și un dispecerat complex.
După ce s-a făcut un tur al clădirii, mult mai spațioasă și dotată la standarde europene, cu mobilier nou și condiții civilizate de lucru, a avut loc o conferință de presă.
Chestorul Liviu Popa a spus: "Apreciez foarte mult oamenii care construiesc în viață. Vreau să-i mulțumesc comisarului șef Dancu, colonelului Cojoc, care a purtat un «război» în interiorul armei ca să dea acest sediu. Este necesar să construim echipă la Constanța, relații, pentru ca această castă, a Poliției, să fie cât mai puternică".
Și chestorul Guran a recunoscut că ce s-a realizat la Constanța a fost un proiect dificil, de care puțini sunt în stare.
"Aproape 25 de ani am lucrat în Capitală, și acolo am reușit să facem o singură secție de Poliție. Dacă e să facem o glumă, putem spune că Poliția Rutieră de la Constanța «a ieșit la lumină»", a declarat chestorul Guran, făcând referire la faptul că, până acum, în mare parte, lucrătorii acestui serviciu își desfășurau activitatea la subsolul clădirii Poliției Municipiu.
La rândul său, prefectul Claudiu Palaz a spus că apreciază și el oamenii care construiesc, "chiar dacă, uneori, generăm și contradicții".

De partea cealaltă, comisarul șef Constantin Dancu foarte mândru că a reușit să ducă la bun sfârșit un proiect atât de îndrăzneț, pentru care a trebuit să fie ba "diriginte de șantier", ba "as în arta decorațiilor interioare", a declarat, pentru "Cuget Liber": "Este rodul muncii întregului colectiv. Credem noi că s-a făcut dreptate. Meritam acest lucru. S-a făcut cu întârziere, dar, credem noi, a meritat așteptarea. Nu pot decât să îmi doresc ca nivelul de profesionalism al colegilor mei să fie la fel de ridicat ca și standardul acestei clădiri".



Comentează știrea

Marius Olteanu
27 octombrie 2011
politie de rahat

De ce atata tam-tam ca si-a facut Politia sediu nou,cand oricum suntem de rahat in tot ceea ce priveste condusul ,parcarea si mai ales ca politia nu-si face treaba unde trebuie,in special in zonele unde e aglomerat nu vezi picior de militian de la rutiera ,dar bine ca si-au facut sediu nou.Intro tara de cacao o Politie de cacao

bd
27 octombrie 2011
spirit de casta

Chestorul Liviu Popa declara ca "trebuie sa construim echipa la Constanta relatii, pentru ca aceasta casta, a Politiei sa fie cat mai puternica". Casta reprezinta un grup social inchis care isi pastreaza privilegiile si interesele; spirit de casta- spirit ingust, limitat. Asta trebuie sa intelegem ca este politia. Eu credeam ca politia este o istitutie care trebuie sa vegheze la respectarea legii nu la conservarea privilegiilor si intereselor acestor "functionari publici cu statut special". Gura pacatosului adevar graieste!

hotie pe fata
18 noiembrie 2011
hotie pe fata

In special Dancu e cel mai fericit, de cate ori se renoveaza cate un sediu pentru politie de atatea ori isi procura materiale de constructie si mana de lucru MOCA pentru bosdeucile pe care si le ridica. La fel a facut si acum cativa ani cand a renovat apartamentul in care sta cu tot alaiul. Pe asta chiar nu-l vede nimeni de atatia ani?

Nick
18 noiembrie 2012
site

,,,,,,unde gasesc si eu un site sa vad cate puncte am suspendate,in ce stadiu se afla permisul suspendat/nesuspendat ,tinand cont caci calatoresc perioade lungi in afara,,,,,

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4384 secunde