Polițist la… înălțime

732
2 min citire
Săptămâna trecută, când i-am vizitat pe polițiștii din localitatea Topalu, l-am surprins pe adjunctul șefului de post, agent principal Dumitru Popa, pe… acoperiș.
Imaginea, recunoaștem, ne-a amuzat în primă fază, chiar începusem să dăm cu presupusul: ba că "vrea să schimbe posturile la tv și încearcă să umble la antenă", ba că "vrea să vadă de sus infractorii din localitate", ba că "vrea să se bronzeze" și s-a urcat astfel pe clădirea cu un etaj, una dintre cele mai înalte din sat,
etc.
Nimic însă din toate astea… (dezamăgire).
Omul a coborât de pe clădirea Poliției și ne-a poftit, ca o gazdă bună, înăuntru. Și-a cerut scuze că l-am găsit cocoțat pe imobil, dar ne-a explicat că, la etaj, este locuința lui de serviciu (la parter fiind sediul Poliției din localitate), iar de câteva luni se chinuiește să repare acoperișul, și abia acum a găsit câțiva oameni care să-l ajute.
"M-am trezit, într-o noapte, cu mai bine de jumătate din tavan că s-a prăbușit peste mine" - ne-a povestit polițistul. Din cauza lipsei banilor, omul a găsit, în cele din urmă, sprijin, și cum s-a ivit o zi frumoasă a chemat echipa și a purces la treabă. A ajutat, la propriu, muncitorii, numai să nu mai vină ploaia peste el, în casă…
Problemele financiare ale Poliției Române "lovesc" cel mai mult la țară. Chiar dacă sediile posturilor de poliție, de obicei, stau să cadă, chiar dacă tehnica e la pământ, omul legii trebuie "să țină infracționalitatea sub control".
Cu un hârb de mașină și cu autoritatea-n buzunar, polițistul trebuie să facă față tuturor problemelor care se ivesc la țară. Furturi minore, de obicei, dar și scandaluri "groaznice", care se pot finaliza în ditamai dosarele penale pentru tentativă de omor, chiar omor…
În general, în zona rurală, polițiștii se lovesc și de lipsa de educație (de carte), de consumul excesiv de băuturi alcoolice, lipsa acută a locurilor de muncă, respectiv a unor venituri - factori care conduc, adesea, la comiterea de infracțiuni.
Polițistul Dumitru Popa ne-a mărturisit că "la el în localitate" totul este sub control. Cel puțin, în ultima vreme, nu s-a confruntat cu infracțiuni care să "rupă gura târgului". Așadar, metoda pre-venirii, pare să dea roade până și la țară…
Cazuri ciudate am găsit, dar despre ele vă vom povesti în următoarele ediții ale cotidianului nostru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0355 secunde