Polițist mort pe litoral / Sindicatul Europol face acuzații: "Autospeciale fără aer condiționat, 18 ore de serviciu..."

8291
2
1 min citire
Polițist mort pe litoral / Sindicatul Europol face acuzații:
Un polițist de frontieră, detașat pe litoral la începutul verii, și-a pierdut viața în urma unui stop cardio respirator. Există suspiciunea ca acesta să fi murit din cauza căldurii excesive, coroborate cu grelele condiții avute în timpul programului de lucru.
Într-o postare pe pagina de Facebook, reprezentanții Sindicatului Europol fac acuzații grave. Redăm mai jos punctul de vedere integral:
"Bătaie de joc marca „Vrem în Schengen” la Poliția de Frontieră
Zeci de situații de delegări ilegale ale colegilor au loc în Constanța, pentru a cârpi lipsa de personal și pentru a acoperi presiunile tot mai mari pe zona de migrație ilegală.
Polițiștii de frontieră sunt „alocați” în baza unui „plan de măsuri” să lucreze în afara locului lor de muncă, îndeplinind alte atribuții față de cele din fișa postului, în condiții inumane.
Sunt puși să patruleze cu autospeciale fără aer condiționat, la temperaturi ce depășesc 40 grade.
Doar în ultimele doua zile au primit apă, dar la sfârșitul programului, în sictir, doar să bifeze angajatorul obligația din OUG 99/2000.
Intervale de câte 15-18 ore de serviciu în condițiile în care programul este de 12 ore.
Zeci de ore suplimentare pentru fiecare polițist, fără să existe dispoziții de efectuare a orelor suplimentare.
Toate acestea, în timp ce conducerea Poliției de Frontieră mimează preocupare pentru resursa umană, din birourile lor unde sunt 19 grade.", susține Sindicatul Europol.
Sursa foto: Sindicatul Europol Facebook
foto cu rol ilustrativ

Comentează știrea

"Mortul e de vina"
20 iulie 2024

...

Realitatea de la noi
20 iulie 2024

A se vedea politistele femei de la Serviciul circulatie care stau foarte putin sa dirijeze traficul in intersectii, munca asta o fac politistii barbati! Unde este stagiul de politist si de ce se angajeaza in politie doar pentru salariu?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0461 secunde