Polițist reținut după acuzații grave. Ar fi agresat sexual o adolescentă de 19 ani

138
< 1 min citire
Polițist reținut după acuzații grave. Ar fi agresat sexual o adolescentă de 19 ani - barbat-care-ameninta-1778824157.webp
Un agent-șef de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unei tinere de 19 ani. Victima este fiica unor prieteni de familie.
Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc la data de 7 mai 2026. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, este suspectat că ar fi pătruns în locuința tinerei și ar fi comis acte de natură sexuală, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia și de relația de încredere existentă între familii.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au dispus reținerea acestuia, iar ulterior a fost prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Instanța a decis plasarea bărbatului în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Reprezentanții IPJ Timiș au transmis că instituția se delimitează ferm de orice comportament care contravine legii și principiilor profesionale, precizând că vor fi dispuse măsurile legale în funcție de evoluția anchetei, potrivit ObservatorNews.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1175 secunde