Dragostea, bat-o vina!

Polițiști constănțeni mușcați de femei în timpul serviciului

413
Polițiștii din Cernavodă au aflat, în acest sfârșit de săptămână, cât de înverșunate pot fi femeile atunci când apără pe cineva drag. Mai ales atunci când acesta trebuie să fie "săltat" pentru a fi dus la închisoare.
În acest sfârșit de săptămână, oamenii legii s-au prezentat la domiciliul lui Gheorghe Oană, un tânăr de 23 de ani, pentru a-l reține, după ce a fost condamnat la închisoare pentru doi ani. El a fost găsit vinovat de comiterea mai multor furturi și, în plus, spun polițiștii, a mai petrecut timp după gratii pentru fapte asemănătoare.
În momentul în care oamenii legii încercau să-l încătușeze pe infractor, sora de 15 ani și mama tânărului au tăbărât pe ei, le-au rupt uniformele și i-au mușcat de brațe. După o luptă dusă atât cu cele două reprezentante ale sexului frumos, polițiștii au reușit să-i pună cătușele tânărului și să-l bage în autospeciala de Poliție.
Atitudinea celor două rude nu a rămas fără urmări. Polițiștii au întocmit dosare penale Marianei Sasu, de 47 de ani și fiicei acesteia, Alexandra O., de 15 ani, pentru ultraj și împiedicarea organului de urmărire penală de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind conducerea unei persoane la sediul poliției.
Hoțul a fost dus la Penitenciarul Poarta Albă, unde își va ispăși pedeapsa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3559 secunde