Polițiștii au reluat căutările lui Velcev cu câini antrenați pentru descoperirea cadavrelor

246
1 min citire
Polițiștii au reluat căutările lui Velcev cu câini antrenați pentru descoperirea cadavrelor - 328f2e6af4a75f1da15d88df69931ec8.jpg
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, sprijiniți de lucrători din cadrul Centrului Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu, de jandarmi, salvamontiști și voluntari, au reluat, ieri dimineața, acțiunea de căutare a copilului dispărut la Rânca în data de 23 iulie.
La activitățile de căutare participă 15 polițiști din cadrul IPJ și cinci lucrători din cadrul Centrului Chinologic din Sibiu, care folosesc cinci câini de urmă sau antrenați în descoperirea de cadavre umane, patru de la Centrul Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu și unul de la IPJ Gorj.
Ieri, polițiștii gorjeni, sprijiniți de jandarmi, salvamontiști și voluntari, au căutat în zonele împădurite limitrofe locului dispariției minorului Constantin Velcev, din Techirghiol. "Se va proceda la reverificarea cabanelor locuite, a anexelor acestora, a cabanelor aflate în construcție și, nu în ultimul rând, a stânelor. Pe parcursul acestor activități, datorită îmbunătățirii condițiilor me-teorologice, vor fi angrenați în activitățile de căutare trei câini de urmă și doi specializați în descoperirea de cadavre umane", a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițiștii vor avea în vedere, zilele următoare, și identificarea și audierea culegătorilor de fructe de pădure, precum și a altor persoane care ar putea oferi relații care să conducă la localizarea minorului.
Copilul, în vârstă de 7 ani, a dispărut în seara zilei de 23 iulie de la cabana unde era cazat împreună cu bunicii săi. Băiatul este din orașul Techirghiol, județul Constanța, și venise la Rânca împreună cu bunicii săi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0381 secunde