Polițiștii constănțeni au confiscat 78 tone de grâu de pe piața neagră

505
Polițiștii constănțeni de la Transporturi au confiscat cantitatea de 78 tone de grâu, care era transportată în două camioane, deoarece nu era însoțită de acte.
Doi conducători auto din orașul Ovidiu, angajați ai unei societăți comerciale din localitate, au fost opriți, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru control la intrarea în Portul Constanta Sud – Agigea. În momentul verificării documentelor, polițiștii au constatat că în cele două autocamioane cu semiremorcă era transportată cantitatea de 77.820 kg de grâu, care nu avea menționat producătorul agricol pe avizul de însoțire a mărfii.
Cei doi șoferi, Constantin B., de 40 de ani, și Georgel B., de 20 de ani, au declarat că grâul a fost încărcat din comuna Grindu, județul Ialomița, dintr-un șopron aflat în curtea unui localnic, primind de la o persoană necunoscută borderouri de achiziții și aviz de însoțire a mărfii, având la rubrica "furnizor", trecută o firmă din județul Bacău. În momentul controlului, la intrarea în Portul Constanța Sud - Agigea, s-a prezentat Constantin I., de 59 ani, care a prezentat două avize de însoțire a mărfii, emise de o firmă din județul Neamț, către societatea comercială al cărei administrator este, pentru cantitățile de 39.440 și 38.360 kg grâu furajer, având ca delegați cei doi conducători auto, fără semnăturile acestora.
Pentru că actele prezentate erau neconforme și nu corespundeau realității, polițiștii i-au întocmit lui Constantin I. dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals sub semnătură privată în înscrisuri oficiale.
Cantitatea de 77.820 kg de grâu a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor și predată în custodie la o societate comercială din Constanta, urmând a se continua cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.74 secunde