Neîndemânarea la volan ucide

2512
Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut luni seară pe drumul național ce leagă Hârșova de Constanța. Potrivit polițiștilor, victima, Ilie Iorguță, din Tulcea, a condus un autoturism Dacia Solenza pe DN 2A fără a poseda permis auto și din cauza neîndemânării și a neatenției a pierdut controlul mașinii, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un Logan, în care se afla o familie din Bacău ce se întorcea de pe litoral. În urma impactului, tânărul care a condus fără permis a murit, în timp ce șoferul celeilalte mașini, Fănică Lungu, de 57 de ani, a fost rănit ușor. Traumatisme minore au mai suferit și Viorica Lungu, de 51 de ani, și Erica Anca I., de 2 ani, ambele pasagere în Logan.
Polițiștii continuă ancheta pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul, fiind deschis dosar penal pe numele lui Nicolae S., proprietarul Daciei Solenza, pentru că și-a încredințat autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană ce nu are permis auto.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4379 secunde