Polițiștii Bioului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Constanța, împreună cu polițiștii de proximitate ai Secției 3 și cei ai Poliției Locale Constanța, au desfășurat, ieri, activități de informare în unitățile de învățământ, pentru prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 8 din municipiul Constanța.
Activitățile derulate fac parte din prioritatea națională/locală de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor. Prin activități interactive, polițiștii au abordat aspecte privind răspunderea penală a minorilor, prevenirea comportamentului antisocial, deviant și delincvent.
Mai exact, polițiștii au avut în vedere prevenirea violenței, folosirea în siguranță a internetului, prevenirea agresivității și bullying-ului, prevenirea victimizării ca urmare a accidentelor de circulație, prevenirea consumului de droguri.
Polițiștii au discutat cu elevii, oferindu-le sfaturi și răspunsuri la întrebări, discuțiile fiind interactive și de interes pentru beneficiari, astfel de activități urmând a fi continuate, în această săptămână, la Școala Gimnazială nr. 8 din Constanța.