Polițiștii ies în stradă

234
1
< 1 min citire
Polițiștii ies în stradă - politistiiiesinstrada5-1387563890.jpg
Pentru că în zilele următoare se așteaptă un trafic intens la graniță, polițiștii rutieriști anunță că vor ieși în trafic, pentru efectuarea de verificări. Scopul acestor verificări este să prevină producerea de accidente în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, polițiștii vor acționa în special pe arterele din județele de graniță: Arad, Bihor, Călărași, Caraș Severin, Constanța, Giurgiu, Dolj, Mehedinți, Teleorman, Timiș și Satu-Mare în cadrul "Blocadei Vest" și "Blocadei Sud"."Polițiștii vor acționa prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulație, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depășirilor și a celor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor și pietonilor, precum și pentru identificarea și sancționarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice", au precizat polițiștii de la Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0484 secunde