Polițiștii își vor drepturile bănești, în caz contrar continuă protestele!

191
Polițiștii își vor drepturile bănești, în caz contrar continuă protestele! - adresasindicat-1612381920.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii din cadrul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual au transmis o adresă Guvernului României, prin care solicită suplimentarea cu fonduri a bugetului Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării drepturilor economice ale angajaților.

„Suplimentarea de fonduri este necesară pentru punerea în plată a următoarelor drepturi financiare solicitate de federația noastră, reprezentantă a 40.000 de angajați din MAI, în contextul protestelor declanșate din data de 14 ianuarie: aplicarea, de la 1 martie, a diferențelor dintre salariul de funcție/de bază în plată și cel prevăzut pentru anul 2022; actualizarea, cu rata inflației, de 3,8%, de la 1 martie, a pensiilor polițiștilor/cadre militare în rezervă sau retragere, așa cum prevede Legea nr. 223 2015, dat fiind faptul că aceștia sunt singura categorie de pensionari care nu a beneficiat de majorare, în cursul anului 2020; actualizarea la 25% a sporului pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, pentru toți beneficiarii acestui drept, acordat în prezent polițiștilor judiciariști, specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc.), actualizarea normei de hrană, conform indicilor prețurilor de consum, stabiliți de INS, acordarea unui supliment pentru risc medical (spor COVID) polițiștilor din prima linie a prevenirii și combaterii pandemiei, în cuantum similar cu cel acordat, deja, altor categorii profesionale”, se arată în adresa transmisă.

În caz contrar, sindicaliștii sunt dispuși să continue protestele până la soluționarea revendicărilor. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.438 secunde