Polițiștii, luați de fraieri? Cine joacă alba-neagra cu salariile lor

49656
Ministerul Muncii a încercat să taie din elanul polițiștilor care se pregătesc de proteste printr-o grilă a legii salarizării intens controversată. Oamenii legii nu au fost înduplecați și sunt de părere că este doar o "fumigenă" și o încercare patetică de a distrage atenția, pentru că nu există un proiect al salarizării unitare și niciun calcul al impactului bugetar. 


Până la proteste, reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual caută în continuare soluții alături de MAI, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii. 


"Nu s-a prezentat niciun proiect de lege"
Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, a reușit "performanța" de a arunca în mass-media o grilă a salarizării care a produs o mulțime de controverse, fără a prezenta un proiect de lege și, mai ales, fără a explica ce impact financiar se va produce. Sindicaliștii arată că Ministerul Muncii nu a prezentat un proiect de lege în privința salarizării unitare și, prin urmare, măsurile anunțate nu sunt luate în serios. 


"Când am fost la ministrul Muncii, în urmă cu o săptămână, ne-a spus că va intra în vigoare de la 1 iulie. Acum, secretarul de stat Dobre spune că va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018! Mai mult, întâlnirea de acum două zile a fost în afara unui cadru legal prevăzut de legea 52 a transparenței decizionale și a consultărilor publice. Practic, nu s-a prezentat niciun proiect de lege", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol. 


Piesă de teatru sau realitate? 
Potrivit proiectului prezentat la începutul săptămânii sindicatelor din Ministerul de Interne, creșterile salariale se vor face gradual până în anul 2021, cea mai mare majorare fiind pentru gradul de soldat din MApN, de 267%, în timp ce la MAI, creșterea cea mai mare va fi la funcția de plutonier major, de 126%. Majorările graduale, în următorii patru ani, vor fi diferite pentru salariații MAI și MApN, astfel încât, la finalul anului 2021, cele două categorii să aibă salariile egale. Pe site-ul Ministerului Muncii nu există proiectul salarizării unitare, iar întâlnirea nu a respectat niciuna dintre regulile impuse de lege pentru a promova un act normativ, este de părere Sindicatul Europol. 


"A fost doar pentru a justifica în fața media că Guvernul este deschis discuțiilor. Lipsa unui text pe legea salarizării și doar o grilă aruncată, pe care încă nu și-a asumat-o total Ministerul Muncii, nu schimbă lucrurile cu nimic. Protestele vor avea loc și vom fi acolo. În continuare, avem aceleași revendicări, de a respecta în totalitate prevederile HG 1", a mai adăugat Andreica. 


"80.000 de angajați MAI nu beneficiază de sporuri" 
SNPPC, cel mai reprezentantiv sindicat al polițiștilor, poartă în continuare discuții cu MAI, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii pentru a găsi soluții astfel încât cererile oamenilor legii să fie îndeplinite. În vederea eliminării oricărei forme de discriminare și inechitate socială, SNPPC cere ca în formula de calcul a sporurilor pentru condițiile de muncă, pe bază de pontaj, prevăzute de Legea 284/2010, baza de referință să fie salariul de bază actual și nu cel de încadrare de la 31 decembrie 2009, nu mai puțin de 1.450 lei. 


"80.000 de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu beneficiază de sporuri. Solicităm să fie corectată această aberație juridică și să fie plătiți oamenii conform legii. Noi am făcut o analiză privind impactul financiar, o să vină și angajatorul cu o analiză a impactului și vom discuta implementarea soluțiilor propuse de noi", ne-a precizat Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3429 secunde