Polițiștii români plecați în Bulgaria se pregătesc să vină acasă

246
În acest sezon estival, asemenea anilor precedenți, mai mulți polițiști români au fost detașați pe litoralul bulgar, în stațiunile Albena și Nisipurile de Aur, pentru a da o mână de ajutor turiștilor noștri, dar și polițiștilor bulgari în privința infractorilor din țara noastră.

De la începutul misiunii și până în prezent, polițiștii români detașați în Bulgaria au consiliat aproximativ 700 de turiști români și au ajutat aproape 200 de români implicați în evenimente, fie din postura de suspecți, fie din cea de victime.

Unul dintre primele evenimente la care au participat polițiștii români s-a petrecut pe 1 iulie, când au intervenit în găsirea unui minor român care se pierduse într-o stațiune, iar din cauza barierei de limbaj între părinții copilului și poliția bulgară, aceștia din urmă nu reușeau să stabilească semnalmentele copilului. Copilul a fost găsit și predat familiei.

Ulterior, polițiștii români din Nisipurile de Aur au fost solicitați să acorde sprijin la soluționarea unui eveniment în care a fost implicat un cetățean român care a comis acte de huliganism în stațiune. Suspectul a fost reținut și prezentat instanței pentru a se lua măsurile legale.

Misiunea polițiștilor detașați se încheie săptămâna viitoare, pe 31 august.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 16 Iunie 2012
Stire din Eveniment : Polițiștii invadează trenurile
Pagina a fost generata in 0.2405 secunde