Concurs Polițistul grav rănit în misiune, victima "demagogiei și indiferenței ucigașe a autorităților"

384

Articole de la același autor

Reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) fac apel la polițiștii și sindicaliștii din toată țara pentru a-l ajuta pe polițistul Cristian Georgian Dobrilă, accidentat în timpul serviciului, când era detașat în județul Constanța.
În urma operației chirurgicale făcută într-o clinică privată din Israel, tânărul polițist dă semne clare de recuperare, spun colegii lui. "De un real ajutor îi este și tonusul său pozitiv care a câștigat mult în urma primei intervenții reușite, făcută la coloana vertebrală. Ca mulți dintre semenii noștri, polițistul Cristian Dobrilă, imediat după accidentul său de muncă, a cunoscut demagogia și indiferența ucigașă a autorităților. El a cunoscut însă și forța umană a grupului de colegi, prieteni sau de simpli cetățeni care s-au dovedit superiori Statului și guvernanților", se mai precizează într-un comunicat al SNPPC.

Medicii români i-au pus diagnostic greșit
Reamintim că, la data de 17 iulie, polițistul Dobrilă a fost accidentat grav în timpul urmăririi unui autoturism al cărui conducător nu a respectat semnalele regulamentare de oprire.
La data de 4 august, familia polițistului încă nu primise documentul hotărâtor privind banii necesari pentru transportarea accidentatului în Israel, la clinica unde obținuse programare pentru operație chirurgicală pe coloana vertebrală. Anterior, medicii români apreciaseră că măduva coloanei este secționată, deci afectată iremediabil… Așadar, i-au dat șanse zero de recuperare!
Cu sprijinul colegilor din poliția brăileană, al cetățenilor și cu eforturile familiei, s-a strâns o sumă minimă de bani și a fost achitată o primă factură la spitalul israelian și către transportator: 40.000 de euro.
La data de 5 august, agentul principal de poliție Cristian Georgian Dobrilă a fost operat cu succes, în Israel, grație încrederii și banilor strânși de la familie, colegii polițiști și cetățeni. Costul operației a fost de 30.000 de euro.
"Nu avea măduva din coloana vertebrală secționată, așa că medicii l-au operat imediat. După operație, a spus că i-au dispărut durerile atroce care-l doborâseră, singura durere pe care o resimte este cea de la operație. După ce efectele anesteziei au trecut, Georgian a spus că își simte bazinul. Duminică, a putut sta prima dată de la accident în patul ridicat ca un fotoliu", a declarat comisarul Bogdan Zotoi, șeful Serviciului Poliției Rutiere Brăila.

Costurile totale estimate pentru recuperare - inclusiv intervențiile medicale care mai sunt încă necesare - se vor ridica însă la 150.000 de euro. "Speranța ca tânărul polițist Cristian Georgian Dobrilă să revină la muncă a devenit foarte mare", spun colegii.
SNPPC a anunțat că se va implica în sprijinul recuperării medicale a polițistului Dobrilă, prin mai multe căi: Fundația Sf. Nicolae - ocrotitorul polițiștilor va oferi familiei o sumă de bani; Sindicatul va crea un cont de ajutorare accesibil direct sau prin apel COSMOTE.
Orice sumă se poate depune în contul RO45 BRDE 445 SV 008 8001 4450, titular cont SNPPC, deschis la BRD Victoria, iar la motivul plății să se menționeze "donație Cristian Georgian Dobrilă".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Iunie 2009
Stire din Economie : Cardul bancar nu sună la poliție
Pagina a fost generata in 0.4823 secunde