Polițistul Marian Godină, impresii din Constanța: „Un oraș aglomerat și urât”

Miercuri, 14 Octombrie 2020
2343
Polițistul Marian Godină, ajuns cunoscut în întreaga țară pentru faptul că a luat atitudine împotriva nedreptății unor șefi, dar și pentru cărțile pentru copii pe care le scrie, a împărtășit cititorilor săi din mediul online câteva impresii din cel mai recent concediu, în care a fost împreună cu familia prin țară. Printre zonele vizitate a fost și litoralul. Impresia cu care a rămas polițistul nu este una măgulitoare pentru orașele de la malul mării, acesta descriind Constanța și Mangalia ca fiind „anoste” și „învechite”.

„De la Mangalia am plecat spre Constanța pe un drum destul de bun, cu două benzi pe sens, dar pe o ploaie torențială care a făcut ca aglomerația să fie destul de mare la intrarea în oraș.

Semafoarele vopsite cu un galben urât, de parcă le pictasem eu la mine în beci, se bălăngăneau pe niște fire suspendate, așa cum văzusem în Brașov prin anii ’90.

Am ajuns pe faleză, unde lucrurile păreau în renovare. Destul de faină faleza cu oameni destul de mulți care se plimbau pe lângă vechiul Cazino, aflat și el în proces de renovare.

Un oraș la fel de anost ca Mangalia, dar mult mai mare, mai aglomerat și mai urât.

Am plecat spre București, cel pe care îl știți cu toții și despre care n-am să mai scriu”, a descris Marian Godină, în câteva cuvinte, imaginea cu care a rămas după ce a ajuns la mare. De la București, acesta a plecat în Teleorman, descriind Alexandria, apoi Caracal.


Articole pe aceeasi tema

Sâmbătă, 03 Februarie 2018
Stire din Eveniment : Marian Godină, blocat pe Facebook
Pagina a fost generata in 0.2933 secunde