Pompierii constănțeni, mândri de colegul lor! “Nu este doar un salvator, este un campion”

262
3 min citire
Reprezentanții ISU Dobrogea au transmis un frumos mesaj despre unul dintre colegii lor care se luptă zi de zi cu flăcările pentru a salva vieți, dar care mai are o pasiune, aceea pentru luptele de contact. Ștefan Orza, pompier la Mangalia în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, este nu numai campion mondial la Kempo, dar și un om aflat zilnic în munca celorlalți. Redăm integral mesajul pompierilor constănțeni:
“Un coleg, un luptător, un campion!
Povestea colegului nostru este una care inspiră. Este dovada vie că, atunci când muncești cu pasiune, disciplină și curaj, poți cuceri atât inima unei meserii nobile, cât și ringul unor competiții internaționale.
Totul a început la vârsta de 10 ani. Plin de energie și cu un spirit combativ care nu putea fi ignorat, a reușit – după lungi insistențe – să-și convingă părinții să-l ducă la antrenamente de kickbox, dar și de lupte libere. A fost doar începutul unei cariere sportive excepționale.
În kickbox, la nivel de amatori, a câștigat tot ce se putea câștiga:
Campion național – de la copii până la seniori
Locul 1 la Cupa Europeană
Locul 1 la Cupa Mondială
Paralel, în luptele libere, rezultatele nu au întârziat să apară: Campion național școlar; Vicecampion național la seniori.
Drumul său a continuat firesc spre Kempo, o disciplină complexă, care îmbină tehnicile de luptă în picioare cu cele de la sol. Aici și-a găsit locul perfect, devenind:
Campion național la toate categoriile la care a participat – inclusiv Full-Kempo și Kempo K-1, la seniori
Campion Mondial la Full-Kempo – cea mai dură și completă probă din acest sport
În kickboxul profesionist, rezultatele sale vorbesc de la sine:
Singurul luptător din Constanța semnat cu GLORY – Champions League al Kickboxului
Campion Colosseum Tournament – categoria 77 kg
Câștigător Piramida Colosseum Tournament – 77 kg
Finalist Piramida Super 8 – Dynamite Fighting Show
Aceste performanțe au fost construite cu răbdare, sacrificiu și încredere, dar mai ales cu susținerea unui om important: antrenorul Daniel Asaftei, cel care i-a fost alături încă din adolescență, în momentele de glorie, dar și în cele grele.
Ce face această poveste și mai specială este faptul că acest campion mondial nu este doar un sportiv de excepție, ci și pompier – un om aflat zilnic în slujba celorlalți, într-o meserie la fel de grea, dar la fel de nobilă.
Pentru el, a fi pompier este tradiție de familie: tatăl său a fost pompier, fratele său este pompier și îi este sprijin constant, atât la intervenții cât și în sala de antrenament.
“Să fii pompier înseamnă curaj, ambiție și compasiune. Le-am învățat și le-am trăit alături de colegii mei, iar pentru asta le sunt profund recunoscător”, ne mărturisește colegul nostru.
Pe această cale, el adresează mulțumiri sincere conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, conducerii Secției de Pompieri Mangalia, precum și tuturor colegilor, pentru înțelegerea și sprijinul constant în toți acești ani.
„Pompierii nu renunță niciodată” – este motto-ul lui. Și prin tot ce face, ne arată că a fi pompier și a fi campion sunt două fațete ale aceluiași caracter puternic.
Pentru noi, e mai mult decât un coleg – e o inspirație.
Îți mulțumim pentru exemplul pe care îl oferi zi de zi și pentru munca ta dedicată, atât în ring, cât și în intervenții.”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0502 secunde